Signum

Magazin agricol Tarian, cele mai tari oferte!

150 RON
10 zile
40 Produs(e)
+

Signum 0.5kg

Fungicid pentru tomate si sâmburoase

Agenți de dăunare combătuți:  

Făinare, Putregai cenușiu, 
Specii de Monilioză, Pătarea frunzelor, Alternarioza, Mana, Pătarea cafenie, Pătarea roșie

Culturi tratate:

Ardei, Cais, Cireș, Căpșun, Morcov, Praz, Piersic, Prun, Salată, Tomate, Varză, Vinete, Vișin

               

 Substanța activă

 6,7% Piraclostrobin, 26,7% Boscalid

  Descarcă

  ETICHETA  PDF

  FISA DATE SECURITATE  PDF

   BROȘURĂ  PDF
 

Signum® – un produs inovator din gama AgCelence® pentru sâmburoase şi tomate, cu o combinaţie unică de două substanţe active noi cu moduri de acţiune diferite: boscalid, din grupa carboxamide şi piraclostrobin (substanţă activă renumită din grupa strobilurinelor).

Beneficii

  • Produs inovator, specific pentru combaterea moniliozei şi a altor boli la sâmburoase.
  • Două moduri diferite de acţiune cu spectru complementar, pentru o protecţie completă a culturilor.
  • Eficacitate deosebită în combaterea putregaiului cenuşiu la tomate.
  • Recolte mari şi producţii de calitate, datorită efectelor fiziologice (un produs din gama AgCelence®).

Descrierea produsului

Signum® este un fungicid de nouă generație, care oferă nu doar eficacitate excelentă în combaterea moniliozei sâmburoaselor sau a putregaiului cenușiu la tomate, ci și recoltă mărită și producție de o calitate îmbunătățită, grație tehnologiei AgCelence®. Produsul Signum® poate fi utilizat însă la o varietate de culturi, pe lângă sâmburoase: tomate și vinete, morcov, praz, varză, ardei, salată și căpșun.

Cum acționează fungicidul Signum®

Fungicidul combină două substanțe noi, cu moduri diferite de acțiune: piraclostrobin, din grupa strobilurinelor și boscalid, din grupa carboxamidelor. Signum® are o mişcare dublă în plantă: translaminară şi acropetală, sistemic local. Acţionează prin inhibarea germinaţiei sporilor şi creşterii tubului germinativ, dar şi asupra sporulării. Modul special, diferit, de acţiune a substanţelor active, împreună cu efectul combinativ al acestora, determină ob]inerea unui spectru de combatere neobişnuit de larg împotriva patogenilor. De asemenea, datorită selectivităţii, poate fi utilizat la mai multe culturi. Aplicarea timpurie, cu precădere preventivă, determină o eficacitate excelentă împotriva patogenilor.

Modul de acțiune al substanței active boscalid

Substanța Boscalid acționează prin:

  • înhibarea germinației sporilot
  • înhibarea creșterii tubului germinativ

Blocarea enzimei SDH are drept consecință:

  • blocarea oxidării succinatului în fumarat
  • oprește lanțul respirației mitocondriale
  • oprește producția de ATP (adenozin trifosfat) și deci a energiei
  • moartea celulei

Astfel, substanța activă boscalid are o puternică acțiune preventivă.

Conidii de Botrytis cinerea pe suprafata frunzei

Colapsul conidiilor după tratamentul cu fungicidul Signum

Modul de acțiune al substanței active piraclostrobin

Piraclostrobin face parte din grupa chimică QUI – strobilurine. După aplicare, piraclostrobinul formează inițial un depozit pe suprafața frunzei puternic legat de cuticulă și rezistența la spălare. În final, se redistribuie în frunză datorită mișcării de sistemicitate locală. O parte migrează în doar câteva minute, spre interiorul frunzei datorită mișcării translaminare.

Substanța activă are un puternic efect preventiv, deoarece:

  • Inhibă germinația sporilor: în timpul germinție sporii, necesită o cantitate mare de energie. Această energie este asigurată de numeroase mitocondrii care sunt localizate în mod special în zonele cu necesar ridicat de energie, de exemplu vârful tubului germinativ.
  • Inhibă creșterea tubului germinativ
  • Inhibă sporularea

Tehnologia BASF de protecție a sâmburoaselor

Cât de eficient este Signum® împotriva bolilor la pomii fructiferi

Eficacitatea SIGNUM® împotriva bolilor la speciile sâmburoase:

  • monilioza florilor (Monilinia laxa)
  • monilioza fructelor (Monilinia fructigena)
  • antracnoza frunzelor (Cocomyces hiemalis)

Monilioza sau putregaiul brun al sâmburoaselor (Monilia spp)

Monilioza este o boală larg răspândită la speciile pomicole sâmburoase: cireș, vișin, prun, piersic, cais. Predispoziție maximă la atac au soiurile în perioada înfloritului și în perioada maturării fructelor. Astfel, se constată că florile, frunzele și lăstarii atacați se ofilesc, se brunifică, se usucă și rămân pe pom. Fructele, aproape de maturitate, putrezesc și se acoperă cu un puf cenușiu-albicios caracteristic.

Ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistență din organele atacate. Primăvara devreme, pe porțiunile de plante atacate în anul precedent - fructe mumificate, lăstari uscați - se formează sporodochiile ciupercii, alcătuite din conidioforii și conidiile ciupercii. În condiții favorabile, conidiile infectează organele sensibile, fie prin intermediul rănilor, fie direct prin pistil, petale, lăstari erbacei.

Antracnoza frunzelor de cireș (Coccomyces hiemalis)

Agentul patogen atacă frunzele de cireș și vișin, formând pete roșietice pe partea superioară și roz-albicioase pe partea inferioară a frunzelor. La atac puternic, frunzele se usucă și cad din pomi, rezultând o defoliere prematură a acestora.

Iernează ca miceliu de rezistență în frunzele atacate. Primăvara devreme, pe frunzele atacate se formează apoteciile ciupercii, care conțin asce cu ascospori. În condiții favorabile are loc proiectarea ascosporilor (proiectare care poate coincide cu începutul înfloritului), ascospori care realizează infecțiile primare. După o perioadă de incubație de 2-3 săptămâni, pe frunzele atacate se formează conidiofori și conidii. Conidiile realizează infecțiile secundare.

Pătarea roșie a frunzelor de prun (Polystigma rubrum)

Frunzele atacate prezintă pete ovale sau circulare, care la început sunt de culoare gălbuie. După un timp, petele devin de culoare roșie închisă. Frunzele puternic atacate cad de timpuriu și pomii se debilitează și dau producții mici.

Agentul patogen se transmite de la un an la altul pe frunzele atacate căzute sub pomi, ciuperca iernând sub formă de peritecii. Primăvara, în aceste peritecii se formează asce cu ascospori. În condiții favorabile de temperatură și umiditate, ascosporii produc infecțiile primare pe frunze.

Beneficiile AgCelence® pe care le oferă Signum®

Signum® contribuie la creşterea conţinutului de zahăr în fructe, asigură uniformitate în ceea ce priveşte mărimea, sporeşte consistenţa şi fermitatea.

Testele efectuate au arătat că Signum® a determinat sporuri semnificative de recoltă şi, în acelaşi timp, îmbunătăţirea procentului de producţie destinată vânzării. Prin aplicarea fungicidului Signum®, s-a observat îmbunătăţirea rezistenţei plantelor la factorii de stres.

Utilizarea produsului Signum® la cultura de tomate vă oferă beneficiul unui procent mai mare de tomate vandabile

Signum® contribuie la creşterea conţinutului de zahăr în fructe, asigură uniformitate în ceea ce priveşte mărimea, sporeşte consistenţa şi fermitatea.

Recomandări de aplicare și momentul tratamentului cu fungicidul SIGNUM®

Cais și piersic – se pot aplica maxim 3 tratamente la un interval de 7-10 zile între ele, pe perioada de vegetație BBCH 60-87, de la deschiderea primelor flori până la coacerea fructelor pentru recoltă.

Cireș și vișin – se pot aplica maxim 3 tratamente la un interval de 10 zile între ele, pe perioada de vegetație BBCH 59-81, de la deschiderea primelor flori până la începutul colorării tipice a fructelor.

Prun – se pot aplica maxim 3 tratamente la un interval de 7 zile între ele, pe perioada de vegetație BBCH 59-81, de la deschiderea primelor flori până la începutul colorării tipice a fructelor.

Tomate și vinete – se pot aplica maxim 3 tratamente la un interval de 7 zile între ele, pe perioada de vegetație BBCH 50-85, de la apariția inflorescenței până la apariția a 30% din culoarea tipică de coacere a fructelor.

Morcov – se pot aplica maxim 2 tratamente la un interval de 7-10 zile între ele, pe perioada de vegetație BBCH 41-47, respectiv de la începutul dezvoltării rădăcinilor până când acestea ajung la 70% din dezvoltarea lor.

Praz – se pot aplica maxim 3 tratamente la un interval de 10-14 zile, pe perioada de vegetație BBCH 41-49, de la începutul dezvoltării frunzelor bazale până la uscarea frunzelor și uscarea părții superioare a bulbului.

Varză – se pot aplica maxim 3 tratamente la un interval de 7 zile între ele, pe perioada de vegetație BBCH 41-49, de la începutul formării căpățânii până la dezvoltarea și formarea completă a acesteia.

Ardei – se pot aplica maxim 3 tratamente la un interval de 7 -14 zile între ele, pe perioada de vegetație BBCH 51-87, de la apariția inflorescenței până la apariția a 70% din culoarea tipică a coacerii fructelor.

Salată – se pot aplica maxim 2 tratamente, la un interval de 7 zile între ele, pe perioada de vegetație BBCH 12-49, de la apariția celei de-a doua frunze adevărate până la formarea completă a căpățânii.

Căpșun – se pot aplica maxim 2 tratamente la un interval de 7 zile între ele, pe perioada de vegetație BBCH 60-87, de la deschiderea primelor flori până la coacerea primelor fructe.

Profită de beneficiile produsului Signum®, pentru a obține recolte mari și de calitate

Avantajele utilizării produsului Signum® la sâmburoase

  • Combatere foarte eficientă a moniliozei la sâmburoase.
  • Calitate ridicată a producţiei pentru o valorificare superioară.
  • Toleranță mai mare a plantelor la factorii de stres.
  • Efect favorabil asupra acumulării de zaharuri în fructe.
  • Contribuie la prelungirea perioadei de păstrare a fructelor.

Avantajele utilizării produsului Signum® la cultura de tomate

  • Eficacitate foarte bună în combaterea putregaiului cenuşiu
  • Recolte mari
  • Calitate îmbunătăţită a producţiei
  • Tomate mai ferme, cu durată de păstrare mai lungă

 

Ardei

Făinarea (vânătă, ardei gras, vinete, roșii), Putregai cenușiu

Doza omologată: 1.5kg/ha

 

 

Cais

Specii de Monilioză

Doza omologată: 0.5kg/ha

 

 

Cires

Specii de Monilioză, Pătarea frunzelor

Doza omologată: 0.5kg/ha

 

 

Căpșun

Putregai cenușiu

Doza omologată: 1.8kg/ha

 

 

Morcov

Alternarioza

Doza omologată: 0.75kg/ha

 

 

Praz

Alternarioza prazului, Mana cepei, Pătarea cafenie a frunzelor

Doza omologată: 1.5kg/ha

 

 

Piersic

Specii de Monilioză

Doza omologată: 0.5kg/ha

 

 

Prun

Pătarea roșie a frunzelor, Specii de monilioză

Doza omologată: 0.5kg/ha

 

 

Salată

Putregai cenușiu, Putregai alb

Doza omologată: 1.5kg/ha

 

 

Tomate

Făinarea (vânătă, ardei gras, vinete, roșii), Putregai cenușiu

Doza omologată: 1.5kg/ha

 

 

Varză

Alternarioza, Putregaiul cenușiu

Doza omologată: 1kg/ha

 

 

Vinete

Făinarea (vânătă, ardei gras, vinete, roșii), Putregai cenușiu

Doza omologată: 1.5kg/ha

 

 

Vișin

Specii de Monilioză

Doza omologată: 0.5kg/ha

 

Brand:
Basf
Greutate:
0,5kg

Pesticide

Actiune:
  • Contact
  • Sistemic
  • Translaminar
Aplicare:
  • Postemergent
  • Preemergent
Categorie:
  • Fungicide

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu