Pachet Radial Extra - 5ha

Magazin agricol Tarian, cele mai tari oferte!

Profitați acum de pachetele de pesticide la un preț preferențial!

750 RON
10 zile
76 Produs(e)
+

SOLUȚIA COMPLETA PENTRU COMBATEREA BURUIENILOR IN CULTURA DE PORUMB, CU APLICARE POSTEMERGENTĂ PENTRU CINCI HECTARE (peste 4 frunze formate)

150ron/hectar

5 litri - RADIAL EXTRA, erbicid sulfonilureic care conţine nicosulfuron 60g/litru, substanţă activă cu puternică acţiune erbicidă contra buruienilor monocotiledonate greu de combătut (în special pir și costreiul din rizomi), în condiţii de selectivitate totală faţă de porumb. Produsul se aplică doar postemergent şi este absorbit rapid de buruieni mai ales prin frunze, dar şi prin rădăcini şi apoi se translocă atât ascendent cât şi descendent în curentul de sevă până la nivelul meristemelor (punctelor de creştere), unde provoacă dereglări ireversibile în diviziunea celulară. Plantele capătă în scurt timp de la tratament o nuanţă roşiatică specifică, se etiolează şi apoi se necrozează. Combaterea totală a buruienilor se realizează într-o perioadă mai lungă, de până la 3 săptămâni, însă acestea îşi încetează creşterea imediat după tratament.

2,5 litri - Compas Super / (la alegere, se poate inlocui cu dicopur top 5L), DICAMBA 480g/litru - erbicid de tipul regulatorilor de creştere, care combate buruienile cu frunză lată anuale şi perene din cultura porumbului. Dicamba, substanţa activă, este rapid absorbită de către frunze şi rădăcini, fiind apoi translocată în întreagă plantă. Pentru a obţine cel mai bun rezultat, stropiţi buruienile când sunt mici, în stadiul de 2-3 frunze (diametrul rozetelor este mai mic de 5 cm) şi când se află în stadiul activ de creştere. Fenofaza maximă a porumbului este de 4-6 frunze.

15 litri - Aurora, ingrasamant foliar superconcentrat cu extract biostimulator din plante, bogat in micro si macroelemente

Brand:
Solarex

Pesticide

Aplicare:
  • Postemergent
Categorie:
  • Pachete

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu